Pod peste vise

Se spune că fiecare experiență te învață câte ceva, dar nu cred că ești vreodată cu adevărat pregătit(ă) pentru toate întâmplările din viață; pentru ceea ce înseamnă, de fapt, să fii adult.

Uitându-mă în urmă, îmi dau seama că nimic din ce am trăit în adolescență nu mă ajută acum. Este ca și când ar fi vorba de două povești diferite, cu personaje diferite. Viața mea de adult nu este continuarea celei de adolescentă. M-am schimbat, parcă îmi este și mai frică de sentimente. Înainte mă aruncam cu capul înainte în orice, acum trebuie să analizez totul înainte de a face orice pas. Toate poveștile, toate îndrăgostelile și drămuțele prin care am trecut cu ani în urmă, nu îmi aduc niciun beneficiu acum. Pentru că nu se compară. Când eram mai tânără, contau clipa, trăirea, sclipirea, focul. Acum, dintr-odată, nu mai am chiar așa mult timp la dispoziție și nu îmi mai permit să fac greșeli, încercări, nebunii. E mai important să construiești ceva. Îmi dau seama că o relație adevărată, matură, este cu adevărat complicată. Și nu știu cum se face. Nu știu nimic și, pe măsură ce învăț, mă sperii de cât de mult renunți la tine pentru voi. Nu mai sunt două persoane care ies în oraș, se distrează și plănuiesc sfârșituri de săptămână, ci un cuplu care privește în aceeași direcție, în viitor, ținându-se de mână.

Pod peste vise. Asta construiesc acum. Fug de ele, nu am timp, nu vreau să pierd controlul, nu vreau să pierd rațiunea. Mi-e teamă, mult prea teamă. Încă las trecutul să îmi afecteze prezentul, încă las traumele să îmi întunece judecata, încă las neîncrederea să îmi dinamiteze fericirea…

Dar… Dar dacă merită? Nu vei ști decât dacă vei încerca…

E greu să fii adult, dar toate obstacolele nu se compară cu toată frumusețea, cu toată împlinirea… Și încă învăț, dar timpul nu mai are răbdare cu mine…

Anunțuri