Dragostea adevărată (3)

image

♥Te ține treaz – nopți albe, fără cafea; doar o realitate în sfârșit mai incitantă decât cel mai frumos vis!
♥Îți dă aripi să zbori departe, spre ceruri infint de albastre, spre meleaguri pure, pe care crezi că nimeni, niciodată, nu le-a mai cutreierat.
♥Te încurajează să fii cine ai refuzat că ești și te transformă în versiunea ta cea mai bună.
♥Te face perfect în ochii jumătății tale. Defectele îți devin atuuri iar calitățile îți sunt hiperbolizate – dintr-odată, ești extraterestru de minunat, atunci când ești iubit cu adevărat. Același lucru îl faci şi tu: nu există nicio persoană mai bună decât persoana iubită.
♥Îți dă putere să înfrunți lumea întreagă, să te zbați, să lupți, să speri, să te rogi, să crezi.
♥Îți schimbă ordinea priorităților. Ai suficientă determinare încât să lași totul și să îi fugi în întâmpinare, când vine sau să îi sari în ajutor, când are nevoie. Ești fericit(ă) doar când jumătatea ta este și îți e rău când nici ei nu îi e bine.

Ciudată dragostea asta. Asta adevărată. Te transformă în ceva de neînțeles de către cei din jur, dar plin de sens pentru tine. Așa trebuie să fii și nu poți concepe să fii altfel. Cu timpul, nici tu nu îți mai dai seama ce și de ce iubești atât de mult, iar cea mai stupidă întrebare din lume ți se pare”de ce o/îl iubești pe…?” Cum de ce?! Pentru că!  Cumva, însă, știi că e vorba despre cum te simți atunci când sunteți împreună: toate transformarile, tot curajul, toată pasiunea, toate întâmplările – colecția de minuni din relația ta! Dragostea e un drog. Unul gratis și, cu siguranță, cel mai frumos, dar la fel de periculos ca oricare altul. Devenim dependenți de starea de beatitudine pe care o avem doar cu persoana iubită și…inevitabil, într-o bună zi, când nu o să ne mai luăm doza, o să intervină sevrajul.
Dar atunci nu mai e dragoste… E altceva.

Dragostea adevărată (2)

Nu credeam că o să îmi ia atât de puţin timp să scriu partea a doua – de fapt, sinceră să fiu, nici nu mă gândeam că mai există ceva de spus, când vine vorba de dragostea adevărată.

M-am înşelat.

Spuneam acum vreo două luni, într-un discurs, că îmi doresc să eşuez, din când în când, în încercările mele, pentru că din fiecare ratare învăţ ceva nou. La fel de mult îmi place şi să mă înşel. E ca o briză de primăvară atunci când descopăr (mai rar, ce-i drept) că nu prea am dreptate.

Ce am descoperit eu, cea veşnic îndrăgostită, este că e o mare diferenţă între îndrăgosteală şi dragostea adevărată. Pe când prima este uşor superficială, naivă, dictată de pasiune şi de visatul cu ochii deschişi, dragostea adevărată se naşte din prietenie şi păşeşte cu maturitate şi experienţă spre ceva durabil. Există un moment anume în viețile noastre când realizăm această diferenţă, când toate credinţele ni se clatină – atunci când sunt binecuvântaţi cu dragoste.

I love you

Iar dragostea aceasta, pe care o numesc, simplu, „adevărată”, vine şoptit în viaţa ta; te trezeşti cu ea în suflet cu acelaşi sentiment ca atunci când la uşă îţi bate cineva în miez de noapte – un musafir neaşteptat, dar pe care îl primeşti în casă, fericit că îl vezi, pentru că îl aşteptai de mult. Vine şoptit, dar te cutremură până în adâncuri, revelând senzaţii pe care nu le credeai posibile, făcându-te puternic şi îndrăzneţ, transformându-te în cea mai bună versiune a ta.

…şi va urma…