A suferi

griefO bună prietenă a spus azi de vreo câteva ori că ea nu va mai suferi niciodată din dragoste pentru un bărbat, pentru că a făcut-o destul până acum. M-a pus pe gânduri. Poți să îți propui așa ceva? Poți să nu mai suferi de inimă frântă? Dar dacă i se întâmplă ceva rău unui membru drag din familie? Poți să eviți și durerea aceasta?

Sunt mai multe tipuri de dureri? Pe unele le poți controla și pe altele – nu?

Nu cred. Atunci când pierzi pe cineva la care ții – fie prieten apropiat, fie din familie, fie partener…durerea e durere. Te ia prin surprindere, te lovește în moalele capului și te îngenunchează. Uneori te omoară. Poți să suferi mai mult sau mai puțin…dar să nu te afecteze deloc, dacă simți ceva puternic pentru  persoana respectivă…nu cred că e posibil. În schimb, există mai multe moduri de a reacționa, dar toate te duc prin cele cinci etape ale suferinței…

Atunci când pierzi pe cineva la care ții este ca și când ar muri. Iar moartea nu este ceva ușor de acceptat. Oricât ai fi de pregătit pentru pierdere, e imposibil să eviți suferința. E ecoul care se formează în tine, în locul în care, până atunci, era plin.

Anunțuri

Dragostea adevărată (2)

Nu credeam că o să îmi ia atât de puţin timp să scriu partea a doua – de fapt, sinceră să fiu, nici nu mă gândeam că mai există ceva de spus, când vine vorba de dragostea adevărată.

M-am înşelat.

Spuneam acum vreo două luni, într-un discurs, că îmi doresc să eşuez, din când în când, în încercările mele, pentru că din fiecare ratare învăţ ceva nou. La fel de mult îmi place şi să mă înşel. E ca o briză de primăvară atunci când descopăr (mai rar, ce-i drept) că nu prea am dreptate.

Ce am descoperit eu, cea veşnic îndrăgostită, este că e o mare diferenţă între îndrăgosteală şi dragostea adevărată. Pe când prima este uşor superficială, naivă, dictată de pasiune şi de visatul cu ochii deschişi, dragostea adevărată se naşte din prietenie şi păşeşte cu maturitate şi experienţă spre ceva durabil. Există un moment anume în viețile noastre când realizăm această diferenţă, când toate credinţele ni se clatină – atunci când sunt binecuvântaţi cu dragoste.

I love you

Iar dragostea aceasta, pe care o numesc, simplu, „adevărată”, vine şoptit în viaţa ta; te trezeşti cu ea în suflet cu acelaşi sentiment ca atunci când la uşă îţi bate cineva în miez de noapte – un musafir neaşteptat, dar pe care îl primeşti în casă, fericit că îl vezi, pentru că îl aşteptai de mult. Vine şoptit, dar te cutremură până în adâncuri, revelând senzaţii pe care nu le credeai posibile, făcându-te puternic şi îndrăzneţ, transformându-te în cea mai bună versiune a ta.

…şi va urma…

 

Scriitorii se nasc din singurătate?

Ştiam despre mine că nu pot să scriu atunci când am inima plină şi mintea fericită. Scrisul mi-a fost mereu terapie pentru tristeţe. Fiecare cuvânt mai punea un petic pe golurile din mine. Când sunt într-o stare euforică, însă, nu mai am nevoie de terapie. Atunci e surplus de bine şi fluxul creativ este blocat. Zero inspiraţie. Este frustrant să simţi că vrei să spui ceva şi aştepţi şi aştepţi şi aştepţi…şi nimic nu se aşterne pe hârtie!

Acum vreo 13 ani, într-o după-amiază de iarnă, într-una din miile de zile în care am fost singură şi singuratică, după şcoală, am deschis un fişier Word şi am început să scriu o poveste. O văzusem aproape pe toată cu ochii minţii şi părea că va fi foarte uşor de dus la capăt. Pe măsură ce se adunau paginile, însă, am simţit că, totuși, nu am nimic consistent de spus. Ajunsesem precum personajele invocate de Eminescu în Epigonii. Așa că m-am oprit, deşi mulţi ani după aceea îmi propuneam să fac ceva şi să termin acea poveste. Simțeam nevoia să-mi duc eroii către final. Apoi, am renunţat  complet.

Până acum câteva zile, când mi-am dat seama ce îi lipsea poveştii. O mică speranţă a început să licărească în inima mea; speranţa că voi reuşi să termin primul meu roman! E genul de poveste pe care editorii o refuză de la titlu şi care probabil va avea doi sau trei cititori preţioşi, forţaţi să o citeaască, dar pentru mine va fi o mică victorie personală.

Acum, scrisul nu mai este terapie pentru tristeţe. Scrisul este acum speranţă, împlinire, credinţă!

choose-happiness-19

Dragostea adevărată

satc17

Şi la sfârşit o găseşte pentru că, nu-i așa, este vorba de ficţiune şi, după 6 sezoane de relaţii nereuşite, partide de sex întâmplător, pierderi şi regăsiri, pantofi furaţi şi cancer la sân, serialul acesta trebuia să transmită un mesaj final pozitiv. Vorbesc, bineînţeles de mult-premiatul, -aclamatul şi -apreciatul Sex and the city. Dar asta se întâmplă doar în filme. Sau, mai frumos, în cărţi.

Cum rămâne cu viaţa, unde se întâmplă, de fapt, adevărul şi realitatea? Unde oamenii sunt prea ocupaţi să fie egoişti sau temători, mândri sau neloiali, superficiali şi mereu în viteză?

În lumea aceasta, dacă femeia trebuie să îi demonstreze ceva bărbatului, este pierdută. Bărbatul a fost vânător încă de la începutul lumii şi va rămâne așa până la apusul vremurilor – puternic, încăpăţânat, autoritar, nemilos. Dacă nu trebuie să ridice nici măcar un deget să te aibă, bărbatul se va sătura de tine în extrem de scurt timp. Oricât de minunată eşti tu! Oricât de iubitoare şi de atentă şi de bună gospodină eşti, dacă nu are ce vâna, dacă îi pui totul pe tavă, dacă îţi deschizi inima larg şi îl inviţi acolo în toată intimitatea ta, el va merge mai departe. Fără să-i pese. Așa funcţionează el. Bine spuneau bunicile noastre că „puţin înseamnă mult”! Bărbatului trebuie să îi stârneşti interesul printr-o atitudine sexy şi să i-l menţii printr-o atitudine de scorpie. Cu cât vei fi mai greu de „avut”, cu atât mai mult vor lupta ei. Ohoo! E interesat de văzut până unde poate merge un bărbat, doar şi pentru o noapte de amor cu o femeie care îl incită! Unii vânători, după ce vor cuceri prada, vor merge oricum mai departe. Alţii, în timpul vânătorii, vor fi loviţi de ceva meteorit sau planetele se vor alinia într-un mod misterios şi el își va da seama ce grozavă eşti şi cât de mult te vrea în viaţa lui pentru totdeauna.

Sau va fi prea bătrân să mai caute altă pradă şi nici resurse n-o mai avea. Şi atunci se însoară cu tine.

Cât despre noi, femeile, cele menite să fim supuse vrerii lor… Ei bine, unele dintre noi am fost învăţate încă din copilărie să fim gazele. Altele vom fi, însă, toată viaţa, zebre. Nu este vina nimănui, aceasta este doar selecţia naturală. Pe umerii noştri este lăsată toată responsabilitatea. Noi trebuie să conducem bărbatul, lăsându-i, în acelaşi timp, impresia că el e la putere. Noi trebuie să avem grijă de ei şi de noi, noi trebuie să fim prăzi suficient de valoroase şi apoi soţii incredibil de inovative, ca să nu se ducă la altele. Noi trebuie să ne ocupăm de casă, de masă, de copii. Noi trebui să ne ascundem inteligenţa, personalitatea şi succesul, ca să nu le inhibăm lor impresia de mare şi tare.

Este incredibil cât de multe sacrificii face o femeie, doar ca să aibă un bărbat lângă ea! Câte artificii, compromisuri şi jocuri de culise, ca să fie el acolo şi, când o sărută, să i se înmoaie genunchii.

Asta e dragostea adevărată?

NU.

Dragostea adevărată este atunci când omul cavernelor își va da seama cât de minunată este femeia care i-a fost alături în toate rahaturile şi are norocul ca ea încă să-l mai iubească. Când face el sacrificii şi luptă şi se implică. Dragostea adevărată o să fie atunci când tu nu o să mai ridici nici măcar un deget în faţa lui şi el va părea că face totul. Stai liniştită, în culise tot tu vei trage sforile, altfel relaţia nu va rezista. Pentru că, nu-i așa, bărbaţii poartă pantalonii, dar femeile controlează fermoarul!

Şi doar atunci va fi dragoste adevărată. Doar atunci înseamnă că a fost să fie. :)

Tartă de ciocolată cu fructe de pădure

Nu sunt în cea mai bună săptămână a mea, aşa că tarta aceasta m-a ajutat, bucăţică cu bucăţică, să merg mai departe. O recomand, aşadar, ca balsam pentru suflet şi încântare pentru papilele gustative.

Reţeta o dedic băieţelului Mirelei, Eduard Ştefan, pentru care trebuie să fie delicioasă şi cât mai sănătoasă. :) Mămica lui mi-a cerut-o, așa că eu i-am scris-o cu drag.

Iată de ce avem nevoie!

1. Pentru crustă; toate ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei

  • 200 gr. făină
  • 50 gr. zahăr
  • 110 gr. unt
  • 1 ou bătut uşor

2. Pentru cremă

  • 500 ml. lapte
  • 5 linguri făină
  • 5 linguri de zahăr
  • 2 ouă bătute
  • o tabletă de ciocolată amăruie
  • aromă de rom/vanilie/condimente pentru prăjituri

3. Pentru glazura de fructe de pădure

  • 500 gr. fructe de pădure, proaspete sau congelate (sau chiar şi mai multe!)
  • 10-20 gr. zahăr

Pornim cuptorul la temperatură maximă şi ne apucăm de crustă. Într-un castron, mixăm untul moale, până iese apa din el (la propriu!), pe care o scurgem, apoi adăugăm zahărul şi mixăm până acesta se topeşte şi untul devine pufos şi compact. Se încorporează apoi, treptat, oul şi, la sfârşit, toată făina. Se adună tot aluatul într-o bilă, care se acoperă cu folie alimentară şi se lasă la congelator vreo 10-15 minute. După ce trece acest timp, se unge tava de copt cu puţin unt şi se întinde aluatul într-o foaie cu diametrul mai mare decât cel al tăvii. Se aşează aluatul în tavă, acoperindu-se şi pereţii tăvii şi se îndepărtează surplusurile, pentru a obţine inconfundabila formă de tartă. Se înţeapă aluatul cu o furculiţă pe toată suprafaţa, să nu se umfle în cuptor, apoidă tava la congelator pentru încă vreo câteva minuţele, să se odihnească untul şi glutenul. Apoi, să dă la cuptor 5 minute la temperatură maximă, apoi încă 25 de minute la temperatură medie, până devine aurie şi tare. :)

Între timp, se prepară crema. Se pune laptele pe foc, să se încălzească până aproape de punctul de fierbere. Făina se dizolvă cu zahărul în ouăle bătute şi se adaugă laptele fierbinte, treptat, amestecându-se neîncetat, pentru a nu se forma cocoloaşe. Dacă, din diferite motive, crema nu s-a legat, se mai dă pe foc, amestecându-se, de data asta ca să nu se ardă şi, la nevoie, se mai adaugă o lingură sau două de făină. După ce s-a legat, se adaugă tableta de ciocolată şi aromele, după gust şi se lasă la răcit.

Într-o crăticioară se pun fructele de pădure şi zahărul şi se lasă pe foc mic, amestecându-se uşor, din când în când. Când începe să semene cu o dulceaţă, se opreşte focul şi se lasă la răcit. Ar trebui să dureze 10 minute, poate 15, dacă au fost congelate.

Să nu uitaţi de crusta care se bronzează în cuptor! Dacă e gata, se scoate şi se răceşte. Folosiţi cu încredere gerul din balcon sau pervazul ferestrei, durează câteva minute! :) Se umple apoi cu crema rece şi se decorează cu dulceaţa de fructe.

Puteţi să credeți că e gata deja? :) Şi cred că nu mai e nevoie să vă povestesc despre succesul acestei combinaţii, așa că vă invit cât mai repede la copt! Şi, dacă nu aveți timp, puteţi oricând să îmi comandaţi una! :)

Tarta se recomandă să fie mâncată în ziua în care este asamblată, dar, dacă este păstrată în condiţii decente în frigider, e delicioasă în fiecare zi!

Poftă bună!

tarta