Ce a văzut câinele?

Unii oameni vin la birou şi îşi fac treaba (best case scenario), bombănind toată ziua. Se plâng de atmosfera controlată termic în care lucrează, de scaunele ergonomice, de monitoarele hitech, de colegii mulţi şi cu poveşti interesante, de partenerii cu care interacţionează, de şefii de la care ar putea învăţa ceva, de orice şi, mai presus de toate, se autoproclamă sclavi pe plantaţie. Apoi, pleacă acasă plângându-se în continuare de viaţa lor „de rahat”.

Nu fac nimic din ce nu scrie în fişa postului şi aşteaptă, ca pe Mântuire, ziua de salariu. Nu învaţă mai mult decât ceea ce ştiu deja şi resping din start ideea de inovaţie, găsindu-le tot timpul – ei, inovaţiei, dar şi lor, inovatorilor, tot felul de erori, îi tratează cu ironie, uneori chiar dispreţ. Aceştia sunt cei care nu ajung nicăieri şi care i-ar ţine şi pe ceilalţi în loc. Nu-mi plac oamenii aceştia!

Apoi sunt aceia care vor să schimbe tot timpul ceva. Care nu se complac într-o situaţie, care nu au un cerc de confort prea restrâns, care sunt curajoşi şi care nu pierd timpul în autocompătimire, ci caută soluţii. Aceia care fac şi altceva. Pe ei îi apreciez, îi respect şi îi iubesc!

Sunt mândră să prezint în continuare rezultatul muncii extra a unora din colegii mei, acel altceva de care vorbeam mai sus: ediţia românească a cărţii „Ce a văzut câinele” la publicarea căreia au pus umărul şi pe care au îmbrăcat-o cu o prefaţă de care omul de litere din mine este mai mult decât mulţumit! Nu vă lăsaţi păcăliţi de titlu, publicaţia este o colecţie de povestiri de business ale autorului, apărute de-a lungul anilor în The New Yorker. Şi deşi eu însămi trebuie să o citesc, pot să o recomand doar pentru faptul că una din cele mai mari corporaţii din industria BPO, WNS Global Services România, o face!

Aşadar, ce o fi văzând câinele? Voi reveni cu o recenzie. :)

Anunțuri