Get Happy!

Pink Martini este un minunat proiect muzical, care pe mine m-a cucerit încă de la prima audiţie a piesei No Hay Problema, acum mai mult de 11 ani! Am mai scris despre ei şi despre bucuria pe care mi-o aduce muzica lor! Ei bine, vin veşti din Oregon (de fapt, tachinatul a început încă de acum câteva luni)! Cetăţeni ai unei Americi îndreptate către ură şi război, artiştii şi-au propus să readucă în atenţia tuturor fericirea şi lucrurile frumoase, simple. Şi au făcut-o aşa cum ştiu cel mai bine – cu un nou album, Get Happy, lansat săptămâna aceasta, pe 24 septembrie! Personal, abia aştept să am albumul, mai ales pentru că lista de titluri arată aşa:

get happy

Acum, surpriza surprizelor şi, pentru mine, încântarea absolută, o reprezintă piesa de la numărul 10 – nici mai mult, nici mai puţin, decât interpretarea minunatei Până când nu te iubeam, a Mariei Tănase! Cântecul a fost prezentat şi anul trecut, în premieră, la concertul de la Sala Palatului!!!

pm_gethappy_promo_adÎn prezent, micuţa orchestră (după cum se autointitulează artiştii), se află în Turcia, în plin turneu de promovare a noului album, iar pe 15 octombrie îi vom avea iar în Bucureşti. So happy!

Pe lângă album şi turneu, pe site-ul orchestrei se află şi o mică aplicaţie, pentru cei care doresc să împărtăşească cele mai importante 10 motive pentru care sunt fericiţi! Vă invit să vizitaţi, să citiţi, să meditaţi. Fericirea…fericirea este o stare mentală…dar despre aceasta, data viitoare! :)

Vă las cu Pink Martini şi Storm Large, blonda unduitoare de anul trecut, care a fost primită cu braţele deschise să fie colaboratoare permanentă.

Simfonia

Mi s-a întâmplat un lucru foarte drăguţ zilele trecute: am câştigat două invitaţii la un spectacol la Opera Naţională, intitulat Simfonia Fantastică, o adaptare modernă după Hector Berlioz (Symphonie fantastique: Épisode de la vie d’un Artiste … en cinq parties). Evenimentul s-a dovedit o ocazie minunată pentru descoperirea acestui domeniu, de care nu am fost prea interesată. Până acum. Pentru că să urmăreşti cu ochişorii tăi scena şi să auzi cu urechiuşele tale orchestra şi să simţi pe propria-ţi piele emoţiile provocate de sincretismul celor trei arte – poezia, muzica şi dansul, se poate dovedi o experienţă…fantastică! :)

Spectacolul este o adevărată simfonie pentru simţuri, nedefinită, atemporală, surprinzătoare. Costumele sunt minunate, scenografia – intrigantă, coregrafia e superbă… Prim-balerina pare că pluteşte, aşa diafan îi este dansul! Versurile (cel puţin cele din Verlaine) sunt puternice, emoţionante… Locaţia este maiestuoasă… Orchestra – divină! Şi, mai presus de toate, abordează tema mea preferată – iubirea, într-un mod inedit, confuz, prin perspectiva visului, transpunând spectatorul în lumea personajelor. Teatru în vis? Vis în teatru? Lumea e o scenă…

Am ieşit de acolo ca din transă, tristă că s-a terminat prea repede, nerăbdătoare să mă întorc!

Vă întrebaţi dacă rămân împreună îndrăgostiţii? Vă invit călduros să descoperiţi pe cont propriu, la spectacol! :)

PS: nu, nu am poze.. Am fost prea absorbită de tot ce se întâmpla pe scenă. :D

DN 67C

Poate ar fi trebuit să mă interesez înainte de a spune DA. Am acceptat, însă, fără să ştiu ce înseamnă Transalpina. Judecând după nume, mă gândeam că e ceva prin Carpaţi, o zonă, o trecătoare. Nu un drum naţonal de sute de kilometri lungime şi…vreo două mii de metri înălţime!

Când am văzut cum urcă maşina pe şoseaua îngustă, fără parapet pe margine şi intră direct în curbă, pe creasta muntelui…am închis ochii şi i-am acoperit cu palmele, am respirat adânc, am şi scâncit (poate :D) puţin. De două lucruri mi-e mie frică pe lumea asta: de înălţimi şi ape adânci. Ei bine, Transalpina a fost construită de romani, (zice-se),  pe unde li s-a părut a fi mai frumoşi Carpaţii – iar asta a însemnat şi la 2145 de metri deasupra mării! Sus, domnule, sus. Foarte sus! Şi foarte pe margine, cu foarte văi adânci!  Dar minunat, superb, cu peisaje spectaculoase, de îţi taie respiraţia (după ce deja eşti cu inima-n gât, din cauza serpentinelor). Transalpina şerpuieşte elegant prin locuri cum nici nu gândeşti că există în frumoasa Românie, aşa că o repetare a traseului este absolut obligatorie! Dar pe vreme senină, neapărat, pentru că noi am prins ploi torenţiale şi şosele acoperite cu apă din abundenţă – şi aşa mi-am înfruntat eu cele două fobii în weekendul ce tocmai a trecut…

Un articol interesant despre Transalpina am găsit aici, iar aici este ceea ce pare a fi site-ul oficial. Enjoy!

Ce a văzut câinele?

Unii oameni vin la birou şi îşi fac treaba (best case scenario), bombănind toată ziua. Se plâng de atmosfera controlată termic în care lucrează, de scaunele ergonomice, de monitoarele hitech, de colegii mulţi şi cu poveşti interesante, de partenerii cu care interacţionează, de şefii de la care ar putea învăţa ceva, de orice şi, mai presus de toate, se autoproclamă sclavi pe plantaţie. Apoi, pleacă acasă plângându-se în continuare de viaţa lor „de rahat”.

Nu fac nimic din ce nu scrie în fişa postului şi aşteaptă, ca pe Mântuire, ziua de salariu. Nu învaţă mai mult decât ceea ce ştiu deja şi resping din start ideea de inovaţie, găsindu-le tot timpul – ei, inovaţiei, dar şi lor, inovatorilor, tot felul de erori, îi tratează cu ironie, uneori chiar dispreţ. Aceştia sunt cei care nu ajung nicăieri şi care i-ar ţine şi pe ceilalţi în loc. Nu-mi plac oamenii aceştia!

Apoi sunt aceia care vor să schimbe tot timpul ceva. Care nu se complac într-o situaţie, care nu au un cerc de confort prea restrâns, care sunt curajoşi şi care nu pierd timpul în autocompătimire, ci caută soluţii. Aceia care fac şi altceva. Pe ei îi apreciez, îi respect şi îi iubesc!

Sunt mândră să prezint în continuare rezultatul muncii extra a unora din colegii mei, acel altceva de care vorbeam mai sus: ediţia românească a cărţii „Ce a văzut câinele” la publicarea căreia au pus umărul şi pe care au îmbrăcat-o cu o prefaţă de care omul de litere din mine este mai mult decât mulţumit! Nu vă lăsaţi păcăliţi de titlu, publicaţia este o colecţie de povestiri de business ale autorului, apărute de-a lungul anilor în The New Yorker. Şi deşi eu însămi trebuie să o citesc, pot să o recomand doar pentru faptul că una din cele mai mari corporaţii din industria BPO, WNS Global Services România, o face!

Aşadar, ce o fi văzând câinele? Voi reveni cu o recenzie. :)