9 luni și-o zi

Uneori, cuvintele îți sunt dușmani.

Tu te exprimi cel mai bine în scris…

Acum 9 luni fără o zi nu înțelegeam prea bine puterea dragostei mele. Nu ştiam cât de mult pot iubi, nu ştiam cât de adânc pot simţi, nu ştiam cât de departe pot visa. Îmi imaginam că dragostea înseamnă să creezi armonie într-un mediu artificial, controlat, să faci să fie bine…

Dar nu.

Dragostea e Hazard. Din hazard s-a format universul, din hazard s-au creat planetele, din hazard a apărut viaţa şi tot din hazard se naşte iubirea. Pură chimie şi mişcare moleculară. Haos. Totul e un haos, uneori plăcut, alteori greu de suportat, e un dute-vino perpetuu, într-o lume în viteză. Iar relațiile… relațiile sunt o lume mistică, plină de hățișuri întunecate, din care cu greu poți scăpa într-un luminiș mic, pe maxim un metru pătrat, după care aluneci într-un abis și te tot duci….fără să atingi fundul vreunei prăpastii…apoi îți cresc aripi…

E ciudat. E lipsit de orice logică.

Și frumos. E minunat. E ceea ce ne culoare, strălucire, sens, motivație. E ceea ce ne lipsește cel mai mult și, probabil, ceea pentru ce ne-am născut. Ne naștem din iubire, trăim pentru iubire…

chaos

Acum, 9 luni și o zi mai târziu, îmi este totul clar. Îmi este foarte clar că totul este un mister pe care poți foarte bine să îl trăiești sau să fugi de el.

 

Viață…

„Într-o bună zi vom afla de ce noi doi suntem în trenuri diferite, care merg în direcții diferite.”

Începuturile se mai și termină. Când focul arde prea repede…se și stinge mai repede. Dacă mai și torni apă peste cenușă..nu o să mai ai decât un vis urât și negru.

Și făcutul focului e o artă. Totul se învață în viață și, dacă nu ești conștiincios să îți înveți lecțiile la timp, rămâi repetent și o iei de la capăt. Până înveți.

Eu am învățat, în ultima vreme, puterea secundei.

Durerea nu ne face martiri și, cu atât mai puțin, nu ne îndreptățește să ne răzbunăm. Și dacă vei găsi putere acolo unde credeai că e doar mort, ești un om norocos și binecuvântat. Ai primit ceea ce meritai, iar viitorul tău depinde de ceea ce faci în fiecare zi.

Cum era proverbul acela japonez?  Timpul petrecut râzând este timp petrecut cu zeii!

Dragostea adevărată (3)

image

♥Te ține treaz – nopți albe, fără cafea; doar o realitate în sfârșit mai incitantă decât cel mai frumos vis!
♥Îți dă aripi să zbori departe, spre ceruri infint de albastre, spre meleaguri pure, pe care crezi că nimeni, niciodată, nu le-a mai cutreierat.
♥Te încurajează să fii cine ai refuzat că ești și te transformă în versiunea ta cea mai bună.
♥Te face perfect în ochii jumătății tale. Defectele îți devin atuuri iar calitățile îți sunt hiperbolizate – dintr-odată, ești extraterestru de minunat, atunci când ești iubit cu adevărat. Același lucru îl faci şi tu: nu există nicio persoană mai bună decât persoana iubită.
♥Îți dă putere să înfrunți lumea întreagă, să te zbați, să lupți, să speri, să te rogi, să crezi.
♥Îți schimbă ordinea priorităților. Ai suficientă determinare încât să lași totul și să îi fugi în întâmpinare, când vine sau să îi sari în ajutor, când are nevoie. Ești fericit(ă) doar când jumătatea ta este și îți e rău când nici ei nu îi e bine.

Ciudată dragostea asta. Asta adevărată. Te transformă în ceva de neînțeles de către cei din jur, dar plin de sens pentru tine. Așa trebuie să fii și nu poți concepe să fii altfel. Cu timpul, nici tu nu îți mai dai seama ce și de ce iubești atât de mult, iar cea mai stupidă întrebare din lume ți se pare”de ce o/îl iubești pe…?” Cum de ce?! Pentru că!  Cumva, însă, știi că e vorba despre cum te simți atunci când sunteți împreună: toate transformarile, tot curajul, toată pasiunea, toate întâmplările – colecția de minuni din relația ta! Dragostea e un drog. Unul gratis și, cu siguranță, cel mai frumos, dar la fel de periculos ca oricare altul. Devenim dependenți de starea de beatitudine pe care o avem doar cu persoana iubită și…inevitabil, într-o bună zi, când nu o să ne mai luăm doza, o să intervină sevrajul.
Dar atunci nu mai e dragoste… E altceva.

Dragostea adevărată (2)

Nu credeam că o să îmi ia atât de puţin timp să scriu partea a doua – de fapt, sinceră să fiu, nici nu mă gândeam că mai există ceva de spus, când vine vorba de dragostea adevărată.

M-am înşelat.

Spuneam acum vreo două luni, într-un discurs, că îmi doresc să eşuez, din când în când, în încercările mele, pentru că din fiecare ratare învăţ ceva nou. La fel de mult îmi place şi să mă înşel. E ca o briză de primăvară atunci când descopăr (mai rar, ce-i drept) că nu prea am dreptate.

Ce am descoperit eu, cea veşnic îndrăgostită, este că e o mare diferenţă între îndrăgosteală şi dragostea adevărată. Pe când prima este uşor superficială, naivă, dictată de pasiune şi de visatul cu ochii deschişi, dragostea adevărată se naşte din prietenie şi păşeşte cu maturitate şi experienţă spre ceva durabil. Există un moment anume în viețile noastre când realizăm această diferenţă, când toate credinţele ni se clatină – atunci când sunt binecuvântaţi cu dragoste.

I love you

Iar dragostea aceasta, pe care o numesc, simplu, „adevărată”, vine şoptit în viaţa ta; te trezeşti cu ea în suflet cu acelaşi sentiment ca atunci când la uşă îţi bate cineva în miez de noapte – un musafir neaşteptat, dar pe care îl primeşti în casă, fericit că îl vezi, pentru că îl aşteptai de mult. Vine şoptit, dar te cutremură până în adâncuri, revelând senzaţii pe care nu le credeai posibile, făcându-te puternic şi îndrăzneţ, transformându-te în cea mai bună versiune a ta.

…şi va urma…