„When life gives you a hundred reasons to cry, show life that you have a thousand reasons to smile.”
Se spune despre oameni că s-au obişnuit să se plângă de probleme, în loc să își numere binecuvântările. Se mai spune că, dacă suntem recunoscători pentru ceea ce ni se întâmplă bine, vom primi și mai mult! E un raționament simplu care, alături de „fii bun„ și „dă mai departe„, ar umple lumea de oameni fericiți, echilibrați, frumoși și buni.
Undeva, însă, se întâmplă scurt-circuite. Ni se ard siguranțele și rămânem în întuneric, unde totul ni se pare negru, fără o lumină care să izvorască din sufletul nostru. Și uite așa ajungem să trăim o viaţă mizerabilă, numărând zile şi nopţi, ani de inimă goală, în loc să ne bucurăm de simplitatea și frumusețea vieții!
Momente grele, triste, dureroase vom tot întâlni. Sunt inevitabile și ne formează caracterul, mai mult decât o fac momentele fericite. Ceea ce trebuie să învățăm noi este cum să trecem cu grație și inima ușoară peste ele; cu alte cuvinte, să ne schimbăm perspectiva din care abordăm dificultățile. Cineva spunea că nu problema în sine este problema noastră, ci atitudinea pe care alegem să o avem despre problemă. Iar primul pas către o atitudine pozitivă, de luptător, este să fim conștienți de ceea ce avem deja, și nu de ceea ce ne lipsește sau ne dorim. Este cât se poate de serios și de benefic îndemnul „numără-ți binecuvântările, una câte una!„. Dacă e nevoie, scrie-le pe o foaie. Citește-le de o mie de ori! Sunt ale tale! Le ai deja! Și, dacă ești o persoană religioasă, roagă-te, dar nu ca să ceri, ci mulțumește-i lui Dumnezeu! Bucură-te de tot ce ai, abia apoi așteaptă-te la mai multe!
Am avut o săptămână îngrozitor de grea, poate cea mai grea din toată viața mea de până acum, când toate problemele s-au adunat în jurul meu precum puișorii în jurul cloștii. Am simțit de multe ori că cedez, că leșin, că nu mai pot respira, că nu îmi mai bate inima…am trecut prin toate stările…disperare, deznădejde, teroare…și mi-am uitat propria lecție. A trebuit să mă trezească drama altcuiva, ca să îmi amintesc de faptul că, totuși, am putere și motive să lupt. Am avut noroc.
Ne mai pierdem pe parcurs. E și asta normal. Important este să nu uităm ce contează, ce ne face fericiți, să nu uităm adevărul și frumosul din viața noastră. Să nu uităm de micile plăceri, de surprizele plăcute, de fiori. Oricât de greu ne este uneori, putem să luptăm știind că ne va fi, curând, mai bine.
Cuvintele magice ale mamei mele: „totul va fi bine!„… :)
Avec Passion! 