Arhivă pentru ‘salvăm copiii’

25 martie 2012

Viaţa capătă sens atunci când priveşti un copil

prin Elena

Campania 2% derulată de Salvaţi Copiii în acest an va purta acelaşi titlu ca şi cea de anul trecut, Transformă 2% din impozitul pe venit în 100% viaţă pentru copii!, fiind dedicată aceleiaşi cauze – susţinerea programului de reducere a mortalităţii infantile. Mortalitatea infantilă este un capitol sumbru pentru România: suntem ţara cu cea mai ridicată rată a deceselor în rândul nou-născuţilor din Uniunea Europeană, cu o medie a mortalităţii infantile de două ori mai mare faţă de celelalte ţări. Anual, în ţara noastră se înregistrează peste 20.000 de copii născuţi prematur şi nou-născuţi cu greutate mică la naştere, prematuritatea şi complicaţiile acesteia fiind responsabilă de mai mult de jumătate dintre decesele bebeluşilor.

Redirecţionarea procentului de 2% din impozitul colectat în anul fiscal 2011 nu reprezintă o donaţie şi este o iniţiativă guvernamentală de a susţine organizaţiile non-profit de pe teritoriul României. Sumele aferente celor 2% se află deja în bugetul statului şi, dacă fiecare contribuabil nu alege să le redirecţioneze către o cauză socială, acestea vor rămâne în trezorerie. Persoanele fizice care au realizat venituri din salarii în anul 2011 în România, pot descărca formularul 200 precompletat de aici şi îl pot trimite către Organizaţia Salvaţi Copiii sau mie, de ce nu, până la data de 4 mai 2012. Nu este nevoie de fişe fiscale ataşate, dacă alegeţi această modalitate de acţiune. Pentru adrese, mă puteţi contacta în privat.

Etichete: ,
5 iunie 2010

Heidi Cards of Joy

prin Elena

Toţi facem fapte bune şi cel mai frumos e atunci când rămân între noi şi beneficiar. Dar Heidi te invită să vorbeşti despre asta, pentru o cauză nobilă! Intră pe http://cardsofjoy.heidi-chocolate.com şi înscrie-te cu datele personale. După ce primeşti emailul de confirmare, povesteşte-ne despre fapta ta bună şi aceasta se va adăuga celorlalte. La oricare 250, un copil talentat, provenit dintr-o familie nevoiaşă, are ocazia să plece într-o tabără de creaţie. În momentul acesta, sunt 478 înregistrate, care trimit un singur copilaş în tabără. Implică-te şi tu! Mai fă o faptă bună!