Am văzut astăzi o femeie îndrăgostită. Şi nu era genul ăla de îndrăgosteală care apare cu o scânteie şi, se stinge, poate, cu prima ploaie. Nu, era expresia aceea a iubirii născute în timp şi construite pe încredere, respect şi sprijin reciproc, dar şi pe romantism şi erotism, să rămână neclintită în faţa stihiilor. Femeia avea ochii blânzi, de o strălucire suavă şi o lumină caldă îi învăluia chipul. Gura îi desena în zâmbet continuu, de parcă nu exista sfârşit pentru nimic. De parcă ea era în Paradis, unde e multă, multă dragoste şi pace, cu el de mână, plutind.
Unii cercetători susţin că sentimentul de iubire nu are nicio legătură cu magia, ci, din contră. Conform studiilor, când o persoană se îndrăgosteşte, 12 părţi ale creierului sunt implicate iar una dintre ele stimulează receptorii de dopamină în acelaşi mod în care o fac şi drogurile precum cocaina. În acest mod, informaţia pe care dopamina ar trebui s-o transmită între neuroni se alterează. Chimia, bat-o vina! Probabil aşa se explică sublimul abandon de sine şi contopirea cu celălalt, dar, cu siguranţă, dragostea este singurul drog a cărui dependenţă este dulce şi dorită. Din păcate, însă, nu toată lumea are acces la un astfel de narcotic de calitate, mulţi dintre noi lovindu-ne de ieftine imitaţii zi de zi.
Spuneam cândva: în ceea ce mă priveşte, dragostea există, dar doar în vieţile celorlalţi. Poate, cine ştie, într-o bună zi, o să întâlnesc şi eu un dealer serios. :D
Vă las cu una din melodiile mele preferate. Şi, ascultând-o acum, îmi dau seama că mi s-a făcut dor de Club A!
Ce mai spuneţi voi