Plăcintă cu spanac

Dragostea e oarbă. Dragostea ne ţine treji la ore imposibile. Dragostea trece prin stomac…

Am avut poftă, într-o duminică, de o altfel de plăcintă. Şi altfel nu înseamnă neapărat invers, înseamnă incitant, înseamnă….combinaţii!

Şi am scos de la congelator spanacul, pentru că era o tristă zi de martie şi încă nu se culeseseră verziturile din seră. Din frigider am adus ouă, unt, lapte şi brânzică telemea importată de la vecinii bulgari şi am aprins focul în cuptor, ca să fie încins.

Să începem cu descrierea, că deja salivez, mi se face dor de încă o felie…

Se pune spanacul într-o crăticioară, aşa îngheţat, cum e, pe foc iute, amestecându-se cu o spatulă de lemn, până se încălzeşte, apoi se pune la scurs într-o sită. Pentru adepţii tratamentelor naturiste, zeama care rămâne se poate folosi la ceva ceaiuri şi spălături, dar…să continuăm cu aluatul de plăcintă.

Se ştie că la mine în bucătărie nu se cumpără nimic de-a gata, aşa că o să invit stimabilul cititor să-şi cearnă făină într-un vas, cam jumătate de kilogram, de preferat făină neagră de măciniş integral, cu făină albă (nu uitaţi, combinaţiile dau savoare :P) şi să facă un culcuş în mijloc, unde să îndese cu generozitate 50 de grame de unt şi un vârf de lingură cu sare şi să înceapă frumuşel, cu una din mânuţe, să încorporeze făina, adăugând şi, din când în când, apă călduţă, până devine un aluat destul de tare, dar elastic.

Se lasă coca să se odihnească şi se pregăteşte umplutura: într-un vas se fărâmiţează brânzica, se adaugă vreo 2-3 ouă, spanacul şi o jumătate de pahar de lapte. Se amestecă toate cu delicateţe, îngânându-le şoapte de amor, până se obţine o pastă verzuie.

Acum…partea mea preferată: întinsul foilor. Aveam, cred, vreo 12 ani, când, pregătindu-ne de Lăsata Secului, am făcut prima mea plăcintă, sub îndrumarea tatălui meu. De atunci, de fiecare dată când întind foi pentru plăcinte, îmi amintesc de momentele acelea magice! :) Aşadar, se ia din aluat o bucată cam de mărimea unui măr şi se pudrează bine cu făină blatul de lucru. Cu ajutorul unui făcăleţ/sucitor se întinde foaia din ce în ce mai subţire, pudrând în permanenţă cu făină, altfel se lipeşte. Grosimea ideală este de 2-3 mm. Aşadar, spor la întins! :)

Tava în care se va coace minunea trebuie să fie unsă cu ulei pe interior. De reţinut că prima foaia trebuie să aibă aproape dublul diametrului tăvii. Se aşează foaia în tavă, se presară puţin din compoziţia de spanac pe toată suprafaţa şi se întinde următoarea foaie, care trebuie să aibă, de data asta, diametrul tăvii. Se repetă operaţiunile cam de vreo 6-8 ori. La final, se aduc marginile primei foi peste celelalte, ca într-o îmbrăţişare, se picură deasupra puţin ulei de măsline şi lapte cu generozitate şi se dă plăcinta la cuptor, cam o jumătate de oră.

Savuraţi împreună cu cei dragi!